Lumea mea

Ma uit de pe balcon la batranelele care stau la scara seara de seara. Mi-e mila de ele. Sunt singure in blocul asta de garsoniere. Dincolo de usile de la fiecare etaj se ascund suflete triste si singure, abandonate sau care au pierdut candva totul…

Mi-e mila de ele…dar eu sunt la fel. Singura. Ele au 70 de ani. Eu 23. Oare a cui situatie e mai trista? Eu nu am avut nimic, nu am pierdut nimic. Poate ca din motivul asta sunt mai fericita…Dar povara mea e ca mereu caut si mereu sunt nemultumita. Intr-un zbucium permanent, ma transform si totusi raman mereu in aceeasi stare.

Vreau sa invat sa iubesc. Dar asta nu se poate invata singura.

O sa va spun povestea mea…Dar nu incepand de azi…O las pe maine…Poate maine printr-un eveniment fericit schimb tema blogului.

O seara buna.